Instrucțiuni pentru înregistrarea în aplicație
-
Accesați pagina pentru înregistrare (colțul din dreapta-sus în pagina de start)
-
Completați câmpurile din formular cu numele de operator aerian (persoană fizică sau juridică),
adresa de email, număr de telefon, naționalitate și parolă.
Toate câmpurile sunt obligatorii și este necesar să fiți de acord cu termenii și condițiile de utilizare a aplicației.
Apăsați butonul "Înregistrare"

-
Veți primi un email de la adresa aplicatie.aerofoto@mapn.ro cu un link de confirmare pe care trebuie să-l accesați pentru a finaliza procesul de înregistrare în aplicație.
După confirmarea email-ului puteți accesa aplicația din pagina de Login folosind email-ul și parola declarate

Instrucțiuni pentru completarea unei cereri
- Avizul pentru zboruri de fotografiere, filmare și cartografiere, executate cu aeronave civile, este eliberat de Ministerul Apărării Naționale, prin Serviciul Survol, relații și reglementări aeronautice din Centrul național militar de comandă (nucleu), în conformitate cu prevederile art. 5 alin. (1) lit. e) din Hotărârea Guvernului nr. 859/2021
- Cererile pentru eliberarea avizului se formulează în termenele prevăzute în anexa nr. 2 la H.G. nr. 859/2021 lucrătoare înainte de data estimată de operare și sunt însoțite de documentele prevăzute de actele normative în vigoare
- Înainte de completarea unei cereri, utilizatorii aplicației trebuie să se asigure că au citit cu atenție și au înțeles termenii și condițiile de utilizare ai acesteia. De asemenea, operatorii aerieni au obligația să respecte prevederile cadrului legislativ aplicabil. Pentru consultarea principalelor acte normative în domeniul aerian național accesați meniul „Legislație”.
- Câmpurile marcate cu asterisc sunt obligatorii;
- Pentru câmpul „Categorie operațiune”, se selectează una dintre cele 4 opțiuni: „Deschisă”, „Specifică”, „Certificată” sau „Aeronavă cu pilot la bord”. Normele și condițiile pentru încadrarea operațiunilor în primele 3 categorii sunt stipulate în Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/947 al Comisiei din 24 mai 2019 privind normele și procedurile de operare a aeronavelor fără pilot la bord, cu modificările și completările ulterioare. Pentru cea de-a treia categorie se poate opta doar în cazul în care operațiunile se execută cu aeronave cu pilot la bord;
- Cererea conține 4 secțiuni în care utilizatorii aplicației trebuie să furnizeze informații despre solicitant, aeronavă, senzorii de înregistrare și parametrii de zbor;
- Datele despre locul de decolare/aterizare precum și zona de operare pot fi introduse manual, prin marcarea acestora pe hartă sau prin importarea fișierelor de tip KML, KMZ, GeoJSON, Shapefile, Excel sau CSV;
- Suplimentar, în funcție de specificul operațiunilor, operatorilor aerieni li se poate solicita anexarea la cerere a documentelor aprobatorii pentru executarea operațiunilor, în conformitate cu prevederile actelor normative în vigoare
- Informațiile furnizate trebuie să respecte cerințele specifice fiecărui câmp. Avizarea cererilor se face doar în condițiile respectării cu strictețe de către operatorii aerieni a datelor înscrise în acestea;
- După completarea și transmiterea cererii, solicitantul are posibilitatea anulării sau modificării acesteia, în funcție de precizările făcute de operatorilor MApN cu atribuții în analizarea și soluționarea cererilor